Floare rară

Colind câmpuri inerte

iar ochii înflăcăraţi

sălbatic caută ceva

în acest tablou alb-negru.



Noaptea e moartă.



Bruma nu-mi scârţâie sub picior,

lupii nu urlă jalnic

când foamea le ascute colţii,

nu cade nici o stea

să îmi răpească vreo dorinţă,

iar cucuvelele nu-şi cântă

doina prevestitoare de moarte.



Mă pierd în pustietatea mentală.



Străbat pajişti întunecate,

păduri împietrite-n timp

şi râuri de speranţă seci,

înaintând spre o oază de lumină.



Acolo a înflorit un vis.



Mă apropiu şi îngenunchez

în faţa inflorescenţei de culori,

corolă de curcubeu hipnotic

ce m-a chemat din depărtări,

dar când să o miros …

o văd cum se destramă

şi-mi fuge printre degete.



Mă trezesc cu cenuşă în ochi

pe care o spăl cu o lacrimă

în călimara inimii.