regizez şi joc o dramă
un spectacol sub cortina trasă
ca nu cumva vreun spectator
să-mi vada ochii seci de suflet
simt cum mă inghite scena
când desculţ printre stele încinse
caut lacrimi ale zeului
să-mi fac din ele colier
publicul oftează dureros
dacă aude zdrăngănitul coliviei
din care muza a fugit nebună
ca să danseze goală-n vise de poet
cu decorul atins de putregai
cu lumini arse şi un sufler mut
mă-ncurajez cu cel mai banal clişeu
„din viaţă scapă cine poate”
nu aştept aplauze si flori
dar oricum
the show must go on
just for the love of it