Sânge rece

Am gura otrăvită

de zbaterea cugetului zbuciumat

care produce-n doze mari

veninul unui sentiment ascuns.

Cu limba ascuţită

injectez o mică parte

prin petice de hârtie

în acel pahar preţios

mereu însetat de cerneală.

Dar restul de amar

mi se cristalizează în piept

în solzi galbeni de gelozie,

armură inpenetrabilă

pentru orice mângâiere.

Soarele îşi clatină razele

mângâind pământul dezmorţit

asemeni unei sălcii plângătoare,

dar eu îmi târăsc sufletul

prin gheţuri cu zâmbet de umbră,

printre bolovani tăioşi şi reci

şi peste ghimpii sorţii crude

ca să-mi leapăd mantaua de gânduri

infestată peste măsură

cu toxina dorului tău.

Descătuşat de fascinaţia chinuitoare

am să pot căuta alţi ochi încinşi

să-mi încălzească sângele.

Deşert

Pe la poalele dunelor nomade

îmi port tălpile arse

într-un tango alert cu viaţa

printre nisipuri mişcătoare,

care-mi înghit paşii.

Un negustor numit Destin

cu simţul umorului exacerbat

mi-a dăruit tăbliţa cu taina cuvantului,

dar eu am îngropat-o prosteşte

la rădăcina unui pom uscat.

Vântul îngemănat cu moartea

care-i suflă timpului în vele

se hrăneşte cu urmele paşilor mei,

dar drumul spre acea oază umbroasă

îl găsesc şi prin furtună.

Tot vărs paharul poeziei

plin de napalm distilat în suflet,

catalizatorul sentimental suprem,

şi îţi aştept flacăra mistuitoare

deşertul să-mi transformi în sticlă.

Atunci, în vârful penei de scris

voi pune diamantul iubirii

ca să redesenez peisajul monoton,

zgâriind adânc versuri

pe fereastra către lume.

Floare târzie

Cu capul cufundat în înălţimi
în nori de vise-nceţoşate
alergam dupa făptura sa himerică
şi-o căutam apoi în pagini scrise,
apoi i-am simţit parfumul sufletesc
şi m-a luat un dor nesăţios,
căci ea era ispita foii albe
pentru un suflet de grafit.
Înflorea în nopţile târzii
scuturând din inflorescenţa ochilor
fire de cerneală fierbinte,
din care apoi împleteam versuri
în calmul vast al insomniei.
În mână pana mi-a aşezat,
ca o extensie divină
la un prefabricat al sorţii
plămădit în zeama păcatului.
Umbrită de gândul blestemat
că poate nu am s-o culeg
s-a închis într-un fruct sec,
care asteaptă adierea cataclismică
a unui sărut ...
să mi-o scuture iar în inima.

Operaţie eşuată

Mi-a germinat în cuget

un gând patogen,

ale cărui simptome amoroase

m-au clătinat în sentimente.

Departe de orice tratament pe tocuri

cu gust îmbâcsit de ţigară

şi aromă de parfum ieftin

am recurs la o lobotomie

(fie ea şi temporară)

la masa de scris.

Anestezicul bahic

a avut efectul scontat,

dar a lăsat sechele adanci

îngropate între tâmple

în ecouri cardiace acute,

ce-mi fac perna de piatră.

Privesc instrumentarul de sticlă

cum zace pe dusumea ori pe masă,

picurând surogat de vise

pe foi cu gânduri ciopârţite

pe care sigur nu le va citi.

Voalul licorii zeului

ridicat de aburi de cafea fierbinte

mi-o dezvăluie tot acolo,

înflorind în inima mea

ca un trandafir malign

înfipt în nervul iubirii,

floare pe care n-o pot extirpa

Măceşe

În spatele irişilor bătrâni

spoiţi în nuanţă autumnală

bântuie un vânt îngheţat

cu salbă de frunze moarte.



A desfrunzit măceşul

ce mi-a crescut în suflet,

iar crengile sângerii

îmi mângâie măruntaiele

cu atingeri de ghimpi.



Se zbate-n briza rece

lepadând vreascuri uscate,

îmi pregăteşte rugul

care musteşte de iubire.

Doar tu lipseşti...

să-mi oferi scânteia.



Pe crenguţe fragede

crescute-n buze şi obraji

arar rodesc patimi,

fructe roşii-coapte

pentru dulceată amară.




Le brumez cu zâmbete forţate,

apoi le scutur în inimă

şi le mătur pe foaie.

Fir de aur

Desfac de pe fusul vieţii

un fir subţire invizibil

să îmi ţes pânza.

Hazardul mi-a pus în ac

poezia,

fir de nuanţă divină

depănat dintr-un izvor veşnic,

să-mi definesc conturul.

Implor Cerul să mă lase

să torc din caierul sorţii

firul scump al iubirii,

cât să imi umplu forma

cu strălucire.

Pe o pânză pătrată

voi coase un cerc perfect

plin cu aur.

Ultima ninsoare

Rătăcitor prin orizonturi,

prin nori văduviţi de Soare

cu inima felinar muribund

caut ultima oază de frig,

să-mi scriu iubirea pe un fulg.



Îl unduiesc prin suflet

şi-l parfumez cu versuri,

apoi îl trimit prin viscol

către obrazul tău fierbinte.



Naufragiat de pe corabia iernii

culeg şoaptele vântului

de printre ramuri dezmorţite.

Îmi spune că te-ai ascuns

sub a destinului umbrelă

şi fulgul s-a topit

în noroiul drumului,

iar lacrima mea de poezie

rătăceşte prin albii reci

departe de ochii tăi.



Încep să-ţi scriu o ninsoare,

însă afară-i primăvară.

Aliaj întunecat

În căutarea unui aliaj

din care să-mi fac daltă

pentru piatra destinului

mi-am transformat sufletul

într-un creuzet.



Topesc în el la foc mic

rugina trecutului degradat

şi rebuturile prezentului,

consumând toate impuritaţile

în a viitorului lava întunecată .



Am să vărs metalul încins

într-o formă de pană de scris,

în matriţa trupului vremelnic

sculptată cu lovituri de bici

în humă fragedă.



Lovită la cald cu gânduri dure

şi călită în durere lichidă

o să ascut sabia scrisului,

cât să lase o urmă adâncă

pe-a timpului armură.