luni, 26 august 2013

Cap şi pajură

acvariul sferic
adăposteşte în apele clocite
un submarin de hârtie
infestat cu şobolani


totul se-nvârte haotic
grotescul şi divinul se alternează
ca feţe ale aceleiaşi monede
care odată căzută
va dezlănţui un singur scenariu


în urma peştilor argintii
vor veni meduzele radioactive
să cureţe toată mizeria




Obituary update

avortat la termen
cu picioarele înainte
am venit pe lume spânzurat
dar m-am încăpaţânat să trăiesc


moartea ca naşă de botez
mi-a mărturisit destinul final
pe frunte mi-a dat să port
urmele rujului de putregai
pecete de neşters



fericirea şi suferinţa
surori siameze inseparabile
aveau o singură inimă
pe care o mai păstrez ca amintire
într-un borcan cu formol


am împăiat sute de diavoli
pe care îi păstrez în cutia cu globuri
iar pe îngerii cu sânge rece
îi încălzesc matern la sân
doar ca să le fur merele


poate n-ar trebui să alerg printre stropi
să las ploaia vieţii să mă ude
dar pentru moment nici o furtună
nu o să-mi smulgă umbrela nepăsării

Popas


O briză autumnală mă-nveleşte,
Trăgându-mi peste oase plapumă de nori,
La orizont tivită cu fineţe,
Cu fir nomad urzit de stoluri de cocori.


Pietroiul de sub cap se deformează,
Când tâmplele înfierbântate îl divid,
Se frânge în nisip şi prafuri fine,
Sudoarea gândului acid sorbind avid.


Găoacea sufletului ostenită,
Mereu rătăcitoare prin păduri de plopi,
Pelin amar rodeşte şi cucută,
Pe pajiştile de sub ochii mei miopi.


Batjocorit de un hazard ironic,
Învins în luptă de nemiloasa soartă,
Reneg orice speranţă de-mplinire,
Plângându-mi fericirea născută moartă.


Acum stau ghemuit sub pleoape calde,
Popas de-o clipă în drumul spre asceză,
Sperând să pot lăsa şi eu o urmă,
În lumea asta blocată în geneză.


duminică, 11 august 2013

Vin nobil – oţet

La umbra frământării tocesc un gând anemic,
Târându-i leşul rece pe coala de hârtie,
Îi storc toată esenţa în dâră de-ntuneric,
Prin pana înmuiată în inima-mi pustie.


Iubirea interzisă s-a irosit prea iute,
Lăsând în urmă vidul să-l populez cu vise,
Să-ngrop în el amarul şi clipele pierdute,
Pe când urzeam în noapte dorinţe interzise.


Ciuperca neîmplinirii mi-a spulberat avântul,
Şi-a stins orice scânteie arzând a fericire,
Prin aripile-mi frânte nu se mai joacă vântul,
Iar cugetul în şoapte invoc-o prăbuşire.


Versul se-alege altfel de parcă încheg apă,
Miroase-a mucegaiuri s-a tulburat la faţă,
Un vin în toiul verii ce nu mă mai adapă,
Şi-a aşezat în drojdii întreaga sa dulceaţă.


Ca un paharnic gata să-mi torn sufletu-n cupe,
Storc pietre colţuroase ce soarta mi le-aduce,
Şi chem frunze căzute durerea să-mi astupe,
Căci toamna e departe cu mustul ei cel dulce.

Mărăciniş


orizontul mijeşte dureros
sălbatic înţesat cu sârmă ghimpată
fire urzite de artizanul durerii
vene metalice reci
prin care o inimă infernală
pulsează ser plin de singurătate
venin viperin


fericirea mea nu avea aripi
părul lung bălai i-a adus sfârşitul
în încercarea de a ajunge la mine
iar pielea sfâşiată barbar
şuieră un marş funebru
când vântul îi intră prin ochi


în răsărit şi în apus
soarele planează pe nori