Doruri pătimaşe

Condeiu-mi tremură în mână

şi foaia se-nfioară dureros,

de stau pierdut să-mpletesc versuri

din doruri care sufletul mi-au ros.

Mi-e dor de apa din fântână,

să o simt proaspătă şi rece-n pumni,

mi-e dor de pajiştea-nflorită,

mi-e dor să calc peste ai mei străbuni.

Mi-e dor de iarba din ogradă,

cu rouă să îmi spăl picioarele,

pădurea mă aşteaptă verde,

mi-e dor să pot să-i simt aromele.

Mi-e dor de nopţile de august,

să stau să-ţi scriu sub ploi de meteori,

mi-e dor de-al greierilor cântec,

mi-e dor sa te visez până in zori.

Mi-e dor ca vântul să mai bată

prin plopii care-n mine au crescut,

mă zbat aici căci cel mai tare

mă arde dorul de al tău sărut.

05. 04. 2015

Binecuvântare

Captiv în acest purgatoriu,

stau ghemuit într-o chilie,

săpată într-o stâncă stearpă,

ce-mi spurcă pofta de a scrie.

Cu faţa îngropata-n palme

oftez amar când seara vine,

la gândul de a gusta iarăşi,

Raiul ce creşte lângă tine.

Mă arde dorul să-ţi simt trupul,

să-ţi sărut buzele-n tăcere,

să las ca să mă răscolească,

a ochilor tăi mângâiere.

Eşti firul de speranţă firav,

ce-aduce zorii dimineţii,

şi fulgul moale de iubire,

ce mi-a dat echilibru vieţii.

Lumina ce-ţi inundă ochii,

mi-alungă noaptea  din privire,

căldura ta o să mă facă,

să înfloresc de fericire.

18. 03. 2015

Legământ

În mine dospesc versuri ca pâinea în covată

Şi dorul înfloreşte ca un bujor aprins,

Mă-mbată cu lumină prezenţa ta curată,

În pragul dimineţii de-mi bîntui visul nins.

Cernută dintre stele precum argintul lunii

Şi toarsă din iubire în fir de aur sfânt,

Îmi leg gîndul de tine prin negurile lumii

Şi am să-ţi scriu doar ţie cât voi fi pe pământ.

Prin frigul depărtării încă-ţi mai simt privirea,

În crivăţul tăios briză ce mă-ncălzeşte,

Te voi urma orbeşte ca să-mi dai fericirea,

Căci tu eşti tot ce am şi tot ce îmi lipseşte.

14. 01. 2015

Ecou

Corsetul de tristeţe mută

îmi strînge fruntea încruntată,

în chingi care vor fi tăiate

numai de vocea ta curată.

Monştrii prin umbre mă aleargă

şi mor în vise-ntunecate,

apoi învii ca să gust raiul,

cînd în ureche-mi picuri şoapte.

Sihastru într-o lume crudă

alerg prin viscole tăioase,

spre-a braţelor tale caldură,

să ard în flăcări de mătase.

Sunt îmipietrit de a ta lipsă,

dar n-am putere de a plînge,

rîuri de lacrimi port în mine

ce doar la pieptul tău vor curge.

Poate-i ironic felu-n care

destiu`a scris tăcut in stele,

ca tu să fii in depărtare

izvorul fericirii mele.

Şi-am sa mă-ntorc flămînd la tine,

şi însetat de fiinţa-ţi dulce,

s-astîmpăr dorul cel sălbatic

ce-n vise noaptea mi-te-aduce.

Şi-atunci ai să îmi vezi iubirea,

dincolo de ce pot să rostesc,

să simţi ce nu pot prinde-n vorbe,

În acel prea simplu te iubesc.

06. 01. 2015.