Spectator pasiv

la spectacolul meu un înger plictisit

în mână c-un buchet de roze moarte

s-a aşezat în primul rând

înfăşurat în mantia de pene jerpelite

duhnea a eternitate stătută

smulgea petală după petală

câte una pentru fiecare act ratat

indiferent la masca mea de tragedie

am pus în scenă visul milenar

într-un decor de neîmplinire şi lacrimi

dar a rămas în aceeaşi aură nedefinită şi rece

acum nu gasesc măcar o actriţă

pentru rolul de fericire molipsitoare

ca asemeni spinilor care fac trandafiri

să pot înflori şi eu pe ascuns

cel puţin o floare stearpă

atunci cortina va putea cădea

peste bătaia de aripi

Cu sufletul pe tarabă

pe forma sufletului

îmi împletesc gândurile

printre nuiele de veşnicie

făcându-mi coş pentru merele roşii

în bâlciul lumii păgâne

biciuit de priviri tăioase

îmi şterg fructele de colb

şi le dau de pomană

luaţi şi gustaţi

acesta este rodul cugetului meu

răscopt pe timp de secetă

fără strop de iubire

Winter blues

La fântâna dintre ceruri,

Duc de braţ ulcior ciobit,

Să îl umplu cu lumină,

Din izvor de răsărit.

Clipocesc razele pale,

Într-un ochi înfloritor,

Puţ săpat de mândrul Soare,

În granitul norilor.

Cumpăna scârţâie jalnic,

Scoţând zori-n făurar,

Un bocet tăios de crivăţ,

Peste-al nopţilor hotar.

Mă îmbăt din apa rece,

Olu-l umplu până sus,

Însă-i gol pe când mi-aş stinge,

Marea sete din apus.

Vai de tine lut netrebnic,

Seva zilei risipeşti,

Nu aflu un pumn de humă,

Să fac să nu te goleşti.

În cuptor de veşnicie,

Te-am ars şi te-am maturat,

Dar păşind în lumea asta,

Într-un colţ de timp te-am sspart.

Strânge-ţi rana temporală,

Până pe-al morţii tărâm,

Mai poartă-mă prin alte ierni,

Apoi am să te sfărâm.

Delir nocturn

Mugure cald de lumină,
Apărut pe ramul nopţii,
Poartă-mă pe căi uitate,
Către vadul dimineţii.
 

Stinsă stea peste milenii,
Pe faţă cu voal de noapte,
Îmi pulsezi în ochi lumină,
Ca o inimă ce bate.
 

Veşnică floare nocturnă,
În poeţi tu scuturi versuri,
Cânţi pe strune de maree,
Ode smulse din adâncuri.
 

 Nu vreau zi şi nu vreau soare,
Vreau să am doar luna plină,
Să-mi prind mântuirea-n versuri,
Scrise-n limba mea păgână.

Prizonier în Babilon

vrând să îmi vindec alergiile cauzate de timp

mi-am zidit sufletul într-un turn

să urce către stratosferă

delirul nocturn mi-a amestecat gândurile

lăsându-mi doar unul singur

blestemat de tăcere

l-am îmbrăcat în haina suferinţei

şi cu durere l-am parfumat

apoi l-am trimis la cerşit

pe cântecul de leagăn al vântului

s-a întors de la poarta iubirii

cu mâna goală

acum este sclav al cetăţii mele părăsite

şi din ruinele a ceea ce nu sunt

îmi clădeşte scăparea