Trubadur

Din vene pline de nisip,

Răsucesc strune de harpă,

Acordate-n vântul sorţii,

Să îmi cânt dragostea stearpă.

Caut versuri ca să prindă,

Idealul meu utopic,

Şi le scriu sub portativul,

Sufletului meu spasmodic.

Închisă în clopot rece,

Inima-mi plăteşte vamă,

Dorului bocindu-i jalea,

Cu suspine de aramă.

Amărăciuni împletite,

Pe-un cântec rulat în buclă,

În mine sădesc dorinţa,

Să-mi crească unghii de sticlă.

Biciuit fără de milă,

La stâlpul neîmplinirii,

Întrebarea-i sare-n rană,

Cântu-ţi tie, ori iubirii?

Om păianjen

o floare zace nedeschisă-n mine

un mugure încarcerat într-un cub de gheaţă

căci viaţa mă strânge

imaginaţia îmi urzeşte fire subţiri

care nu pot coase nasturii iubirii

iar haina mea smulsă de vânt

se îmbibă cu otrăvurile ploii acide

şi putrezeşte pe un gard dărăpănat

lumina nu îmi este de folos

aşa că îmi adun iţele şi plec

spre colţul meu întunecat şi rece

unde voi împleti o plasă deasă

să prind în ea o iluzie nouă

din care să mă hrănesc o vreme

Pâine nedospită

mai îngrop o zi pierdută

în care mi-am rumegat vorbele

le-am înghiţit ca să dospească

alt fel de aluat de poezie

presărat cu suflet

coatele mi-au scobit masa

mi-am frecat ochii până la durere

creionul s-a subţiat între dinţi

am mototolit păduri întregi

dar tot n-am scris nimic

în ultimul ceas al zilei

încă mai caut un grăunte de drojdie

ca pâinea să îmi crească în inimă

căci nu de cuvinte duc lipsă

ci doar de tine

Liniştea dinaintea furtunii

perdeaua ploii de primăvara

acoperă prăpastia care ne desparte

un fulger născut prematur

ţi-a poleit făptura cu lumina-i rece

preţ de o secundă am fost fericit

apoi în nopţi albe te-am pictat

aşa cum poate nici nu eşti

zbaterea mea nu are sorţi de izbândă

cum n-are nici cerul atâtea lacrimi

să umple hăul dintre noi

iar versurile nu imi servesc drept pod

să trec abisul fără fund

blestem destinul nemilos

c-a trebuit să mă găseşti aşa

că te-am aflat tocmai acum

iar râpa nu se-nchide ca o rană

mă biciuieşte gândul ghimpat

că vei fugi de un suflet bătrân

iar perspectiva verii furtunoase

dospeşte în mine grăuntele de curaj

cât îmi trebuie pentru un salt în gol

Apă rea

alt izvor s-a ascuns sub pietre

ca un şarpe din calea omului

care îi va strivi capul

călimara seacă

de când ea nu-şi mai spală faţa

în oglinda visului meu

unde îi citeam trupul cu ochii buzelor

ca pe cel mai sfânt poem

iar seva sărutului curgea

nestingherită în pană

nici o licoare nu-i cu leac

florile rupte din grădina fericirii

se ofilesc în vaza sufletului meu

plină cu apă de la Marea Moartă

Ferestre zidite

de pe trupul unei nopţi noroase

am smuls pe viu o bucată de piele

din care-am făurit  armură de întuneric

ca să îmi protejez privirea

şi aşa mă văd rupt în două

ce sunt acum şi ce aş putea fi

sunt o pagină sfârtecată

pe o bucată nu mai pot scrie

iar cealaltă jumătate

nu vreau să o mâzgălesc

pânze groase de păianjen

tind să-mi năpădească lacul existenţei

secat de singurătatea secetoasă

pe fundul căruia se unduiesc domol

plantaţii de lalele negre

prin fanta subţire a realităţii

viaţa se derulează halucinant

ca o poveste spusă de un nebun

iar ochii mă otrăvesc zilnic

cu ce nu ar trebui să vadă