Îmi pierd urma gândului
prin mămeţii cărunţi
lepădaţi de un cer cu tenul gri.
Luminat de aurore boreale
scurse din sticla de Absinth
voi escalada zidul de nori,
ca să-mi eliberez Soarele
captiv in fortăreaţa iernii.
Am să rup lanţurile cenuşii
redându-i orizontul limpede
pe care-l va umple cu roşu carmin.
Cu făptura sleită va păşi spre apus
peste pajiştile unde cândva
plângea cu maci în lanuri.
În urma lui şi eu...
buimac,
mă voi târî spre primăvară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu