Ca pasărea sihastră călătorind
prin vreme
te căutam iubito prin ere de
osîndă,
ca să îţi cad în braţe răpus de
dor năvalnic,
ca să-mi alini duioasă inima-mi
sângerândă.
Flămând de mângâiere şi însetat
de patimi
mă încarnam în roluri ce-aveau să
cadă prădă,
talentului lui Shakespeare,
bolnav de tragedie,
să n-am parte de linişti şi de o
moarte fadă.
Apoi trecînd prin pictori te-am
aşternut pe pânză,
zeiţă preacurată cu mii şi mii de
chipuri,
prin ani de întuneric şi secole
geroase,
să îmi zîmbeşti căldură din
minunate nuduri.
Am fost poet adesea cu pana
dureroasă,
certîndu-mă cu legea destinului
sălbatic,
nu am scăpat de soartă şi uite-mă
în noapte
scriindu-ţi vers de jale, ca
ultimul romantic.
Căci te-am găsit iubire, comoară
îngropată,
la capăt de speranţe, peste-a
timpului maluri,
m-ai chemat de departe,
consumă-mi fiinţa toată,
cântecu-ţi de sirenă a străbătut
prin veacuri.
24. 06. 2015
