Murus strictus

fiecare secundă

fiecare ochi din plasa destinului

m-a dus tot mai aproape

dar sortita suferinţă

m-a prins înşelând-o

cu o amantă mie interzisă

iubirea

sufletul încarcerat

în chilia trupului vremelnic

are o viaţă să regrete greşeala

privind cu jind printr-o fisură

la tot ce i-a fost prohibit

clepsidra îşi va scurge nisipul

până la grăuntele eternităţii

când trădarea mă va urca

pe cel mai înalt eşafod

unde călăul aşteaptă

în mână c-o secure dublă

c-o parte ascuţită de virtuţi

cealaltă tocită de păcate

butucul va fi singurul martor

la amuţirea izvoarelor

Rămas bun

”ce-ţi pasă ţie chip de lut,

dac-oi fi eu sau altul”

bruma cuvântului rece

o să te imortalizeze în rama inimii

cascadă de flăcări îngheţată

în ochii tăi încinşi

ardeam huma crudă a vasului

în care să îmi storc iubirea

fragil ulcior c-o toartă lipsă

vei potoli setea cuiva

cu un vin tulbur

mă retrag în indiferenţă

căci nu am atâta putere

să te condamn la o aşa povară

Dramă preconştientă

răceala cuibului mă strângea

şi mă tânguiam în vânt

pe vârful unui pisc golaş

un pui de vultur părăsit

căruia fraţi i-au scos ochii

şi i-au pus în loc boabe de mătrăgună

fără simţul orizontului

zborul îmi era imposibil

aşa că doar mi-am întins aripile

pe briza timpului am planat

spre bâlciul lumii păgâne

am fost adoptat de dresorul Hazard

care m-a crescut cu hrană insipidă

şi m-a învăţat să jonglez cu drama

apoi m-a trimis în arena marelui circ

să impresionez mii de inimi

sterilizate de orice simţire

Domina

Prin vidul născător de stele,

Colindă şi cometa mea sihastră,

Trasându-mi drum către robie,

Cu licăriri de flacără albastră.

Sub semnul ei mă zbat letargic,

Destinul mi-a umplut cu spini cărarea,

Desculţ alerg după iubire,

Dar Venus nu-mi dă binecuvântarea.

Sunt sclavul unui chip de înger,

Tânjesc după această creatură,

Şi-i prind prezenţa fascinantă,

În versuri de pe masa de tortură.

Îi sunt vasal fără să ştie,

Slujnic umil supus de-o grea dorinţă,

În templul ochilor ei mă-nchin,

Sărutul ei mi-e singura credinţă.

Corabia mea va rătăci,

Printre a universului izvoare,

Iar eu am să o port ascunsă,

În suflet spre marea abandonare.

07. 05. 2013

Floare de durere

în lanul de capete plecate

corola-mi sângerează abundent

purtată pe lăncile păcatului

crescute-n fiecare spic

piramida mi se înalţă în faţă

scările de jar ale suferinţei

urcă spre fericire

în vârf

voi sorbi nectarul divin

dintr-o cupă de orhidee neagră

iar sufletul mi se va risipi

ca puful de păpădie

numai sămânţa cea mai pură

va fi sădită pentru a mă renaşte

din pântec de mormânt