Trăgând cu ochiul la iubire

un eu abandonat demult

tremura ghemuit

în spatele uşilor ferecate

sub răceala florilor de brumă

până să te privească întâia oară

apoi

s-a transformat în păpuşă woodoo

şi-o vreme la mâna destinului

a fost străpuns de dorinţe

şi ars cu dor

după tortura plicticoasă

hazardul ca un copil răsfăţat

a abandonat iute jucăria stricată

în acelaşi colţ obscur unde a gasit-o

acum zace printre pagini scrise

c-un ac de îndoială rupt în piept

un stilet ascuţit de gândul hain

că nu ai fi putut vreodată să umpli

mai mult decât gaura cheii

din inima mea

dar tu mi-ai deschis sufletul

 

Asceză

fiecare pas îmi suna

ca şi suspinul pietrei de sub daltă

când ciopleam pustiul

pe acelaşi cerc de-o viaţă

ca să-mi delimitez temniţa

cerul mi-a sigilat celula

prăbuşindu-şi cupola serii

peste crestătura din stâncă

în care am jetfit orizontul

au mai căzut şapte îngeri

cu săbii crescute-n aripi

ei îmi păzesc izvoarele limpezi

de ochii tulburi care ar vrea

să-mi şteargă peştii de sub tălpi

Insomnie

îmi scald ochii buimaci în noapte

ea curge alene pe sub geamul meu

plină de lumini care înoată letargic

spre apele limpezi ale zorilor

mă bântuie fantoma trecutului

lăsând pe jos urme de amintire

dâre de resturi pline de putregai

ca să le mătur sub preşul uitării

din fumul de la lumânarea calmă

văd cum se încheagă chipul ei

c-o floare de hibiscus la ureche

vis frumos născut în nesomn

 se nasc pe cer dâre de fum şi pene

când îngeri în flăcări cad

tot mai aproape de cetatea mea

păcatul să-mi închidă-n  piatră

parfumul florilor de noapte ascunde

râuri de otravă existenţială

sub ropotul dorinţelor ascunse

oftez perturb concertul nocturn

abandonat ca o moară de vânt

trimit SOS-uri tornadelor din depărtări

căci mă animă doar o briză amăruie

desprinsă dintr-un evantai de tristeţi