Aprinde o lumânare,
Ca pe-un vis în vraja nopţii,
Cheamă-mă din depărtare,
Să vin peste voia sorţii.
Înfioră-mi faţa ternă,
C-o atingere fierbinte,
Tatuează cu lumină,
Un poem fără cuvinte.
Trage-mi pleoapele pe ochii,
Ce-au tânjit ca să te vadă,
Prin suflet să mi te-mprăştii,
Ca o mângâiere caldă.
Închide-mi gura amară,
Cu o dulce sărutare,
Şi să fim întâia oară,
Topiţi într-o-mbrăţişare.
Odată am avut un vis. Din vis au izvorît cuvintele. În adîncul cuvintelor s-a născut poezia. Dincolo de poezie... eşti numai tu.
joi, 29 noiembrie 2012
Condens de singurătate
la intrarea în lumea mea
blestemul singurătăţii stă pe stâlpi
gravat cu litere de-o schioapă
încorsetat de pustietate
măsor drumul fără urme
aştept să treci pe aici
ţi-am deschis larg poarta
şi am mutat cerberul în spatele curţii
am prins şi roiuri paradisiace
ca să-ti fac rochie din fluturi albi
prinde în vânt şoapte tăioase
apoi trimite-le spre mine
să cioplească o incantaţie de iubire
pe temelia vieţii mele
să rupă vraja
blestemul singurătăţii stă pe stâlpi
gravat cu litere de-o schioapă
încorsetat de pustietate
măsor drumul fără urme
aştept să treci pe aici
ţi-am deschis larg poarta
şi am mutat cerberul în spatele curţii
am prins şi roiuri paradisiace
ca să-ti fac rochie din fluturi albi
prinde în vânt şoapte tăioase
apoi trimite-le spre mine
să cioplească o incantaţie de iubire
pe temelia vieţii mele
să rupă vraja
marți, 20 noiembrie 2012
Strune întrerupte
eram un copac bolnav
aveam coroana prinsă într-un nor
dar la rădăcină mi-ai intrat
rozându-mă ca o carie m-ai doborât
iar norul a fugit degarbă
să-şi caute altă coroană
din lemnul aţos al pieptului
ai făurit un cadru de harpă
şi i-ai pus strune de izvor cald
să cânte note profane
într-o lume care mă seacă
tânjesc după o mângâiere rece
să-ţi simt degetele subţiri
cotrobăindu-mi prin suflet
adună-mi apele rătăcitoare
şi-nvaţă-le susurul iubirii
aveam coroana prinsă într-un nor
dar la rădăcină mi-ai intrat
rozându-mă ca o carie m-ai doborât
iar norul a fugit degarbă
să-şi caute altă coroană
din lemnul aţos al pieptului
ai făurit un cadru de harpă
şi i-ai pus strune de izvor cald
să cânte note profane
într-o lume care mă seacă
tânjesc după o mângâiere rece
să-ţi simt degetele subţiri
cotrobăindu-mi prin suflet
adună-mi apele rătăcitoare
şi-nvaţă-le susurul iubirii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)