joi, 29 noiembrie 2012

Ecouri de dor

Aprinde o lumânare,
Ca pe-un vis în vraja nopţii,
Cheamă-mă din depărtare,
Să vin peste voia sorţii.

Înfioră-mi faţa ternă,
C-o atingere fierbinte,
Tatuează cu lumină,
Un poem fără cuvinte.

Trage-mi pleoapele pe ochii,
Ce-au tânjit ca să te vadă,
Prin suflet să mi te-mprăştii,
Ca o mângâiere caldă.

Închide-mi gura amară,
Cu o dulce sărutare,
Şi să fim întâia oară,
Topiţi într-o-mbrăţişare.

Condens de singurătate

la intrarea în lumea mea
blestemul singurătăţii stă pe stâlpi
gravat cu litere de-o schioapă


încorsetat de pustietate
măsor drumul fără urme


aştept să treci pe aici
ţi-am deschis larg poarta
şi am mutat cerberul în spatele curţii
am prins şi roiuri paradisiace
ca să-ti fac rochie din fluturi albi


prinde în vânt şoapte tăioase
apoi trimite-le spre mine
să cioplească o incantaţie de iubire
pe temelia vieţii mele
să rupă vraja

marți, 20 noiembrie 2012

Strune întrerupte

eram un copac bolnav
aveam coroana prinsă într-un nor
dar la rădăcină mi-ai intrat
rozându-mă ca o carie m-ai doborât
iar norul a fugit degarbă
să-şi caute altă coroană


din lemnul aţos al pieptului
ai făurit un cadru de harpă
şi i-ai pus strune de izvor cald
să cânte note profane


într-o lume care mă seacă
tânjesc după o mângâiere rece
să-ţi simt degetele subţiri
cotrobăindu-mi prin suflet


adună-mi apele rătăcitoare
şi-nvaţă-le susurul iubirii