Odată am avut un vis. Din vis au izvorît cuvintele. În adîncul cuvintelor s-a născut poezia. Dincolo de poezie... eşti numai tu.
miercuri, 1 februarie 2012
Ecourile Lunii
Pluteşti
pe laguna nopţii
şi te laşi purtată
de o maree de vise.
În ochii tăi închişi
dansează aburi de păcate,
ca peste o cafea fierbinte.
Te aprinzi la faţă
de focul dorinţei trupeşti,
eşti însetată de sărut
tânjeşti...
după atingeri fierbinţi,
îţi muşti violent buza
pântecul îţi tresaltă,
iar cearceaful dezveleşte
floarea fragedă a unui sân,
începi să tremuri
posedată de placere,
ca în final...
să înfiori odaia
cu un geamăt dulce.
Se crapă o icoană,
iar crucifixul
cade de pe perete.
Când vei deschide ochii...
îmi vei sinţi lipsa,
vei ţese rugăciuni
să naufragiez în patul tău
la refluxul nopţii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu