Faşa de întuneric a acestei lumi
m-a văduvit de mângâierea ta,
iar tu m-ai alăptat printr-o rază pală,
care năştea curcubeie noncolore
peste ploaia de lacrimi,
când dinţii ruginii muşcau adânc
din armura mea interioară.
Aş goni din nou nebun
spre lacul tău ascuns în codrii,
să mai prind o reflexie de o secundă
a iubitei cere nu îmi este sortită,
dar inorogul negru zace muribund,
răpus de amărăciunea iubirii neîmplinite.
Am obosit căutându-mi fericirea,
iar tigrii mei cu aripi de fluturi albi
nu mai îmi pot trage gândul
spre templul tău din naltul norilor,
ca să îţi cad în genunchi.
Ascultă-mă zeiţă mamă
şi-ntoarceţi faţă către mine,
cu iubire inundă-mi inima,
să n-am cerneală câte versuri.
Despleteşte-ţi pletele de argint
şi luminează drumul spre casă,
fiului tău rătăcit.
Sursa imagine: http://terraumbra13.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu