Am mărunţit gânduri pribege
şi mi-am topit umbrele ruginite,
apoi am adăugat ţărână jilavă de vise
stropită cu lacrimi amare,
să le combin apoi cu durerea
la flacăra molcomă a scrisului.
În zadar...
zămisleam doar o piatră seacă.
Am smuls apoi dintr-o privire
acea scânteie rară
dătătoare de strălucire existenţială
care a stârnit o reacţie în lanţ,
revărsând valuri de aur
peste un suflet atins de stricăciune.
Mi-am poleit tristeţea
c-o pojghiţă de sentiment nobil.
Stagnez fără speranţă
între dragoste şi mizerie,
dar caut metamorfoza de profunzime
să nu ajung un artefact kitsch-os,
alt bibelou gol pe dinăuntru
pe taraba iubirii.
Voi căuta elementul cheie
săpând în alţi ochi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu