Am gura otrăvită
de zbaterea cugetului zbuciumat
care produce-n doze mari
veninul unui sentiment ascuns.
Cu limba ascuţită
injectez o mică parte
prin petice de hârtie
în acel pahar preţios
mereu însetat de cerneală.
Dar restul de amar
mi se cristalizează în piept
în solzi galbeni de gelozie,
armură inpenetrabilă
pentru orice mângâiere.
Soarele îşi clatină razele
mângâind pământul dezmorţit
asemeni unei sălcii plângătoare,
dar eu îmi târăsc sufletul
prin gheţuri cu zâmbet de umbră,
printre bolovani tăioşi şi reci
şi peste ghimpii sorţii crude
ca să-mi leapăd mantaua de gânduri
infestată peste măsură
cu toxina dorului tău.
Descătuşat de fascinaţia chinuitoare
am să pot căuta alţi ochi încinşi
să-mi încălzească sângele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu