Peste un altar profanat
de dorinţa de a fi altceva
am înalţat o schelă şubredă
din cuvinte uşor casante,
legate cu aţă subţire de trăire.
Pereţii de piatră colţuroasă
ascunsă de-o tencuială de aparenţe
delimitau un lăcaş care zăcea
sub o pictură bolnavă.
Soarele, ca o manifestare temporală
m-a făcut să zdrobesc zidurile
spre răsărit şi spre apus,
să pun în locul lor coloane de gânduri scrise
cu capiteluri epice,
să nască între ele
vitralii de lumină.
Spre miazăzi am dat foc dorinţelor
să ardă lent în foc mocnit,
să înnegrească fresca.
Spre miazănoapte am pus tapet alb
din cea mai insetată hârtie
peste mozaicul de sentimente.
Candelabrul ancestral
ancorat în rădăcina universului
îşi mai aprinde câte o luminiţă
şi-mi scoate cupola din obscuritate,
acolo voi picta tabloul final.
Dar până atunci, jos pe un stativ,
sub praful remodelării spirituale
cartea mea aşteaptă un nou capitol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu