vineri, 26 aprilie 2013

Trubadur


Din vene pline de nisip,
Răsucesc strune de harpă,
Acordate-n vântul sorţii,
Să îmi cânt dragostea stearpă.


Caut versuri ca să prindă,
Idealul meu utopic,
Şi le scriu sub portativul,
Sufletului meu spasmodic.


Închisă în clopot rece,
Inima-mi plăteşte vamă,
Dorului bocindu-i jalea,
Cu suspine de aramă.


Amărăciuni împletite,
Pe-un cântec rulat în buclă,
În mine sădesc dorinţa,
Să-mi crească unghii de sticlă.


Biciuit fără de milă,
La stâlpul neîmplinirii,
Întrebarea-i sare-n rană,
Cântu-ţi tie, ori iubirii?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu