de pe trupul unei nopţi noroase
am smuls pe viu o bucată de piele
din care-am făurit armură de întuneric
ca să îmi protejez privirea
şi aşa mă văd rupt în două
ce sunt acum şi ce aş putea fi
sunt o pagină sfârtecată
pe o bucată nu mai pot scrie
iar cealaltă jumătate
nu vreau să o mâzgălesc
pânze groase de păianjen
tind să-mi năpădească lacul existenţei
secat de singurătatea secetoasă
pe fundul căruia se unduiesc domol
plantaţii de lalele negre
prin fanta subţire a realităţii
viaţa se derulează halucinant
ca o poveste spusă de un nebun
iar ochii mă otrăvesc zilnic
cu ce nu ar trebui să vadă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu