Epuizat

Măsor odaia din priviri
în căutare de versuri catifelate
ca să şterg bibeloul iubirii uitat
într-o cutie cu fâşii de trăire,
năpârliri ale unei existenţe apuse.

Dar muza tace.

Îmi atârn trupul în cuier
şi ascult în el molia timpului
cum taie firele tinereţii
cu foarfecă din limbi de ceasornic,
dar meditaţia este imposibilă.

Sunt prea obosit.

Închid ochii în coji de nucă,
îi aşez pe râul somnului târziu,
pe partea cea mai liniştită,
fără vârtejuri de vise
şi stânci de insomnie.

Îmi dorm şi stafiile.