Floare târzie

Cu capul cufundat în înălţimi
în nori de vise-nceţoşate
alergam dupa făptura sa himerică
şi-o căutam apoi în pagini scrise,
apoi i-am simţit parfumul sufletesc
şi m-a luat un dor nesăţios,
căci ea era ispita foii albe
pentru un suflet de grafit.
Înflorea în nopţile târzii
scuturând din inflorescenţa ochilor
fire de cerneală fierbinte,
din care apoi împleteam versuri
în calmul vast al insomniei.
În mână pana mi-a aşezat,
ca o extensie divină
la un prefabricat al sorţii
plămădit în zeama păcatului.
Umbrită de gândul blestemat
că poate nu am s-o culeg
s-a închis într-un fruct sec,
care asteaptă adierea cataclismică
a unui sărut ...
să mi-o scuture iar în inima.