Măceşe

În spatele irişilor bătrâni

spoiţi în nuanţă autumnală

bântuie un vânt îngheţat

cu salbă de frunze moarte.



A desfrunzit măceşul

ce mi-a crescut în suflet,

iar crengile sângerii

îmi mângâie măruntaiele

cu atingeri de ghimpi.



Se zbate-n briza rece

lepadând vreascuri uscate,

îmi pregăteşte rugul

care musteşte de iubire.

Doar tu lipseşti...

să-mi oferi scânteia.



Pe crenguţe fragede

crescute-n buze şi obraji

arar rodesc patimi,

fructe roşii-coapte

pentru dulceată amară.




Le brumez cu zâmbete forţate,

apoi le scutur în inimă

şi le mătur pe foaie.