Zidul

Sufletul imi bântuie un zid
al unei cetăţi in ruină
pe care o toceşte timpul.
Umbra îmi este oglindă
şi-mi văd reflexia întunecată
cum fuge printre buruieni
şi se scurge în ţărână.
Am rămas doar eu
slugă la o aşezare pustie,
stăpân peste uliţe părăsite
şi fântâni seci.
În tâcerea deplină
deplâng injusteţea sorţii,
sperând în zadar
la un cutremur devastator,
ca să mă elibereze
de propria-mi lume.