Eclipsã

Aţe subţiri de întuneric
se ţes grãbit în jurul meu
strivind raze calde,
învelindu-mã cu noapte.

Eclipsat de propria-mi existenţã
îmi simt sufletul captiv
în fortãreaţa conului de întuneric.

Mantaua grea a nopţii
delimiteazã o celulã imensã,
camerã de torturã sufleteascã,
cu muguri tãioşi de îngheţ,
cu otrãvuri acide cristalizate
şi rece igrasie salinã.

Voi destrãma eclipsa,
cu acul de luminã din suflet
o sã descurc iţele nopţii,
sã îmi croiesc drum
spre penumbrã, apoi spre ziuã
depãnând noaptea în urmã.

Am sã m-agãţ de-un fir
sã regãsesc drumul...