Ochii secaţi de apele saline
refuză blestemul opacităţii,
îşi slefuiesc asprele cornee
prin colburi fine de amintiri
şi nisipuri străine de clepsidră.
Vino!
Peste oceanul sufletului meu
propagă-ţi mierea într-un tsunami,
din temelii dărâmă-mă te rog,
ca o urgie binecuvântată.
Arată-mi pasul de iubire
ca să dansăm nebuni spre zori,
unde cu incantaţii tactile
am să invoc musonul de lacrimi,
să-mi urce iarăşi în priviri.
Învaţă-ma să plâng de fericire!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu