oglinda în chinurile facerii
crâşneşte sticlos în ramă
încleştând caninii fisurilor
îşi rupe apele limpezi de argint
sfâşiate de ochii mei înceţoşaţi
captivi în vise mlăştinoase
sângerează lumină tulbure
coagulând întunericul în vânătăi
împrejurul unui contur rece
naşte o reflexie care nu zbiară
spânzurată în cordonul ombilical
al realităţii care o hrăneşte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu