Corsetul de tristeţe mută
îmi strînge fruntea încruntată,
în chingi care vor fi tăiate
numai de vocea ta curată.
Monştrii prin umbre mă aleargă
şi mor în vise-ntunecate,
apoi învii ca să gust raiul,
cînd în ureche-mi picuri şoapte.
Sihastru într-o lume crudă
alerg prin viscole tăioase,
spre-a braţelor tale caldură,
să ard în flăcări de mătase.
Sunt îmipietrit de a ta lipsă,
dar n-am putere de a plînge,
rîuri de lacrimi port în mine
ce doar la pieptul tău vor curge.
Poate-i ironic felu-n care
destiu`a scris tăcut in stele,
ca tu să fii in depărtare
izvorul fericirii mele.
Şi-am sa mă-ntorc flămînd la tine,
şi însetat de fiinţa-ţi dulce,
s-astîmpăr dorul cel sălbatic
ce-n vise noaptea mi-te-aduce.
Şi-atunci ai să îmi vezi iubirea,
dincolo de ce pot să rostesc,
să simţi ce nu pot prinde-n vorbe,
În acel prea simplu te iubesc.
06. 01. 2015.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu