Captiv în acest purgatoriu,
stau ghemuit într-o chilie,
săpată într-o stâncă stearpă,
ce-mi spurcă pofta de a scrie.
Cu faţa îngropata-n palme
oftez amar când seara vine,
la gândul de a gusta iarăşi,
Raiul ce creşte lângă tine.
Mă arde dorul să-ţi simt trupul,
să-ţi sărut buzele-n tăcere,
să las ca să mă răscolească,
a ochilor tăi mângâiere.
Eşti firul de speranţă firav,
ce-aduce zorii dimineţii,
şi fulgul moale de iubire,
ce mi-a dat echilibru vieţii.
Lumina ce-ţi inundă ochii,
mi-alungă noaptea din privire,
căldura ta o să mă facă,
să înfloresc de fericire.
18. 03. 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu