balta din drum
se zbate în valuri tulburându-se
căci nu are vreodată să intre
în valsul norului de sus
la rădăcini cu lanţuri de stâncă
stejarul suspină foşnind dureros
când şoimul planează pe briza lină
urcând spre înaltul cerului
ca cea mai parfumată floare
mi-am umplut cu nectar cupele ochilor
pe care îl voi risipi în vânt
căci nici o albină nu îl va culege
umbra mea-steag inert
pironită în stâlpul destinului putred
pune pe hartă insula-mi aridă
într-un ocean de apă dulce
plutind pe curentul calm al iubirii
toate corăbiile se îndepărtează
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu