singurătatea apăsătoare
mă otrăvea mişeleşte
când aburii insomniei
îmi cocleau sufletul
cântecul tău de sirenă
mi-a redat taina liniştii
şi scânteia in ochi
timpul invidios
din mine muşcă flămând
cu speranţa de a gusta
eternităţile neîncepute
pe care le păstrez pentru tine
cu fulgere şi ploi înainte
urmez bătaia la unison
şi vinovat de ceea ce simţi
mi-am transformat inima
în siloz de legăminte nerostite
scrisul devine o povară
caci îmi dau seama că am
prea multe cuvinte lipsă
.. ......
16. 07. 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu