fiecare pas îmi suna
ca şi suspinul pietrei de sub daltă
când ciopleam pustiul
pe acelaşi cerc de-o viaţă
ca să-mi delimitez temniţa
cerul mi-a sigilat celula
prăbuşindu-şi cupola serii
peste crestătura din stâncă
în care am jetfit orizontul
au mai căzut şapte îngeri
cu săbii crescute-n aripi
ei îmi păzesc izvoarele limpezi
de ochii tulburi care ar vrea
să-mi şteargă peştii de sub tălpi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu