Azi cuşca îmi pare prea aglomerată.
Ne frecăm umerii unii de alţii
într-un dans nebun cu frica,
preludiu pentru un ritual fratricid.
Nu mă tem.
Sub masca de ceară sunt la adăpost,
atingerea şerpilor nu este dureroasă.
Am tot sădit vise,
dar umbra mea este un loc sterp,
însă cultiv galaxii în eprubete
şi-n inimă îmi creşte o pădure,
fluturii i-am pus în cămăşi de forţă.
Nefericirea nu se împarte la doi.
Tragedia mediocrităţii se joacă
în spatele cortinei de nepăsare,
iar eu ca figurant inert,
până să găsesc o evadare în comedie,
va începe să îmi curgă machiajul.
Fuga mi se încheie după câţiva paşi.
Gratiile sunt tot acolo...
02. 04. 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu