Cănd steaua-mi rece şi amară
c-o licărire caldă-şi drege faţa,
aprind la geam o lumânare
şi-aştept să mă adoarmă dimineaţa.
Şi-n zbaterea mea glacială,
gândul îmi zboară printre albe păsări,
migrează pe o briză lină,
spre ochii tăi să se boteze-n flăcări.
Cumva te simt atât de-aproape,
mi-ascut auzul să-ţi prind şoaptele,
ţi-adulmec pielea de mătase,
zbicit de patimi îţi caut buzele.
Sărutul e la ani lumină,
ca zeu reptilian fără de milă,
hazardul crunt mă torturează
şi nu ascultă ruga mea umilă.
Dar nu credeam să fie cale,
aşa să-mi deformez realitatea,
sunt uluit şi-ntâia oară
gata să-mi profanez singurătatea.
Nu sunt meschin să-ţi vând iluzii,
puternic nu-s să pot fugi de tine,
n-aş vrea să te rănească umbra,
de-ai să păşeşti în sumbrele-mi ruine.
Păgân cu limba ascuţită...
când dorurile-n ochi mi se adună,
mă tem că vântul de la pană
pe undeva stârni-va o furtună.
23. 04. 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu