Dependenţă

Scriind oda făr-adresă,

înnodând frânturi de vise,

ceream destinului vamă

în secunde interzise.

Deschizând o nouă uşă

spre hotare neumblate,

rătăceam purtând în suflet

ecou de singurătate.

Apoi în oaza de nesomn,

unde dorul se adapă,

te-am pictat pe pânză clară,

pură ca floarea de apă.

Stropi de patimă încinşi,

storşi din inima pustie,

i-am trimis în zbor spre tine,

pe strofe de elegie.

Gândul căutând noi stihuri,

prin codri de plop călător,

se pierdea sub bolta rece,

păşind cu nori la purtător.

Cu nuanţe şi parfumuri

rescriam buzele tale,

într-o zi de primăvară,

sub o ploaie de petale.

Speriat de întâmplare,

obsedat de consecinţă,

alegeam mierea din vorbe,

cu prea multă iscusinţă.

Iar când zâna insomniei,

îşi cerea jertfa-n poezii,

conturam cu pana roasă,

tabloul orelor târzii.

În conul de întuneric,

al eclipsei depărtării,

îmi bocesc nevrednicia,

căzut pradă resemnării.

Poate doar hazardul aspru,

va putea să mă îndrume,

cum să port pe mai departe,

dependenţă fără nume.

  

14. 05. 2014