4:22 (Fericirea fără tacâmuri)

pe cărarea orei de cumpănă

păsări cu pene de neon

monştri ce transpira smoală

şi alte spaime ceţoase

vor să mă prindă din urmă

înfometat

sufletul îmi aleargă desculţ

prin pădurea părului tău

unde în foşnetul liniştii

înarmat numai cu şoapte

vânează sălbatic fericirea

pe care o va consuma crudă

secunde învolburate

trec peste mine ca o tornadă

când gura-mi însetată

începe pelerinajul spre buzele tale

către izvorul neînceput

atunci o să fiu sătul...

08. 06. 2014

Tornadă

Desenam cercuri peste cercuri

printr-o rotaţie domoală,

când le-ai tăiat cu-a ta lumină

şi le-ai unit într-o spirală.

Şi mă înalţ spre cer sălbatic

plutind ca vulturul pe-o briză

şi nu mi-e frică de cădere,

dacă în joc tu îmi eşti miză.

Înlănţuită-n dor şi tristă

ai să oftezi atunci când plouă,

privind absent-un nor sihastru,

ochii-ţi încinşi prinde-vor rouă.

Iar dacă limba-mi veninoasă

o să-ţi aducă-n suflet jale,

flagel o să îmi fac din versuri,

să-l ud în lacrimile tale.

Vârtejul colcăie în mine

sorbindu-mi fiinţa cu ardoare,

avid caută să culeagă

nectarul dintr-o sărutare.

26. 05. 2014

sursa imagine : http://slowbuddy.com/inspiration/20-terrible-tornado-pictures/

Dependenţă

Scriind oda făr-adresă,

înnodând frânturi de vise,

ceream destinului vamă

în secunde interzise.

Deschizând o nouă uşă

spre hotare neumblate,

rătăceam purtând în suflet

ecou de singurătate.

Apoi în oaza de nesomn,

unde dorul se adapă,

te-am pictat pe pânză clară,

pură ca floarea de apă.

Stropi de patimă încinşi,

storşi din inima pustie,

i-am trimis în zbor spre tine,

pe strofe de elegie.

Gândul căutând noi stihuri,

prin codri de plop călător,

se pierdea sub bolta rece,

păşind cu nori la purtător.

Cu nuanţe şi parfumuri

rescriam buzele tale,

într-o zi de primăvară,

sub o ploaie de petale.

Speriat de întâmplare,

obsedat de consecinţă,

alegeam mierea din vorbe,

cu prea multă iscusinţă.

Iar când zâna insomniei,

îşi cerea jertfa-n poezii,

conturam cu pana roasă,

tabloul orelor târzii.

În conul de întuneric,

al eclipsei depărtării,

îmi bocesc nevrednicia,

căzut pradă resemnării.

Poate doar hazardul aspru,

va putea să mă îndrume,

cum să port pe mai departe,

dependenţă fără nume.

  

14. 05. 2014

Tabloul orelor mici

Când insomnia mă învie,

c-o tuşă de culoare moale,

ochi-mi pictează pe-ntuneric,

cu aurore boreale.

Nu ştiu de-i vis sau realitate,

iar inima nebun pulsează,

mă zbat intens când pe sub gene,

himere somnu-mi devorează.

Dar ele fug de rup pământul,

altele prind aripi măiastre,

dacă-ţi aud foşnetul dulce,

al rochiei de flori albastre.

O mare rece ne desparte,

oricât aş vrea să te apropii,

să văd cum o să-ţi crească-n buze

aprinse lanuri de maci roşii.

Furtuna geme-ncrâncenată

şi valurile mă-nfioară,

nu ştiu de voi răzbi spre tine

purtând la gât pietre de moară.

Prefer ca să sfârşesc sălbatic

să ard intens ca o făclie,

decât să mă înec în lacrimi,

de prea mult plâns în cochilie.

Încerc să reclădesc zadarnic

secunda spartă în iluzii,

tu îmi rămâi în depărtare

reper real între confuzii.

Când haosul spre el mă cheamă

n-aleg cărări bătătorite,

mă pierd năvalnic printre vise,

şi-alerg cu strofe despletite.

În zori mi se termină pânza,

culorile îmi devin apă,

izvoarele se-ascund sub pietre,

când dorul sufletul mi-l sapă.

În seara asta mi-ai fost veghe,

sfidând răceala întâmplării,

mi-ai dat să port până diseară

un zâmbet şters în colţul gurii.

02. 05. 2014

Butterfly effect

Cănd steaua-mi rece şi amară

c-o licărire caldă-şi drege faţa,

aprind la geam o lumânare

şi-aştept să mă adoarmă dimineaţa.

Şi-n zbaterea mea glacială,

gândul îmi zboară printre albe păsări,

migrează pe o briză lină,

spre ochii tăi să se boteze-n flăcări.

Cumva te simt atât de-aproape,

mi-ascut auzul să-ţi prind şoaptele,

ţi-adulmec pielea de mătase,

zbicit de patimi îţi caut buzele.

Sărutul e la ani lumină,

ca zeu reptilian fără de milă,

hazardul crunt mă torturează

şi nu ascultă ruga mea umilă.

Dar nu credeam să fie cale,

aşa să-mi deformez realitatea,

sunt uluit şi-ntâia oară

gata să-mi profanez singurătatea.

Nu sunt meschin să-ţi vând iluzii,

puternic nu-s să pot fugi de tine,

n-aş vrea să te rănească umbra,

de-ai să păşeşti în sumbrele-mi ruine.

Păgân cu limba ascuţită...

când dorurile-n ochi mi se adună,

mă tem că vântul de la pană

pe undeva stârni-va o furtună.

23. 04. 2014

Ploaie fără nori

În briza caldă-lină cireşi-şi varsă spuma,

spasmodic fremătându-şi coroana de mătase,

în cântec de albine ce-adună prospeţime,

pictează puritate pe uliţe şi case.

Piersici în plină floare se scaldă în lumină

şi pete de culoare aruncă peste dealuri,

înmiresmează cerul când scutură în aer

dulci-amărui parfumuri ce mă lovesc în valuri.

Tablou floral se leagă pe pânze de păianjen,

iar gândul meu din versuri ţi-ar ţese ie moale,

într-un amurg letargic încerc să rescriu stropii

care nu-ţi cad pe buze... azi plouă cu petale.

11. 04. 2014

Cântec de colivie

Azi cuşca îmi pare prea aglomerată.

Ne frecăm umerii unii de alţii

într-un dans nebun cu frica,

preludiu pentru un ritual fratricid.

Nu mă tem.

Sub masca de ceară sunt la adăpost,

atingerea şerpilor nu este dureroasă.

Am tot sădit vise,

dar umbra mea este un loc sterp,

însă cultiv galaxii în eprubete

şi-n inimă îmi creşte o pădure,

fluturii i-am pus în cămăşi de forţă.

Nefericirea nu se împarte la doi.

Tragedia mediocrităţii se joacă

în spatele cortinei de nepăsare,

iar eu ca figurant inert,

până să găsesc o evadare în comedie,

va începe să îmi curgă machiajul.

Fuga mi se încheie după câţiva paşi.

Gratiile sunt tot acolo...

02. 04. 2014