Când ceru-şi umple faţa cu umbre de furtună
mă strânge sub cupolă umplându-mă de chin,
cu tunete-nfundate încet mă torturează,
când îşi boceşte calmul şi zâmbetul senin.
Antagonist din fire îmi spăl durerea seacă
în prima picătură căzută pe furiş,
îmi părăsesc celula şi vreau ca să prind briza,
iar sufletu-mi dansează ieşit din ascunziş.
Iubirea-n depărtare e-un curcubeu alb-negru,
metaforă zidită în ochii ei de foc,
o jertfă pentru miere în pana-mi veninoasă,
să-mi construiesc din versuri o miză-n acest joc.
Ai fi parfumul vieţii născut din flori de vară,
un dulce vânt de august să-mi sufle printre plopi,
sub bolta limpezită mi-ai da ca-ntr-o poveste
să gust întâia oară buze cu gust de stropi.
De ce nu sunt puternic să te răpesc mai iute?
De ce nu vrea lumina să mă scald în culori?
De ce nu esti cu mine ca să mă ţii în braţe?
De ce nu poate ploaia să cadă fără nori?
24. 03. 2014
