Strune întrerupte

eram un copac bolnav
aveam coroana prinsă într-un nor
dar la rădăcină mi-ai intrat
rozându-mă ca o carie m-ai doborât
iar norul a fugit degarbă
să-şi caute altă coroană


din lemnul aţos al pieptului
ai făurit un cadru de harpă
şi i-ai pus strune de izvor cald
să cânte note profane


într-o lume care mă seacă
tânjesc după o mângâiere rece
să-ţi simt degetele subţiri
cotrobăindu-mi prin suflet


adună-mi apele rătăcitoare
şi-nvaţă-le susurul iubirii

Viaţa, nu chiar un spectacol

regizez şi joc o dramă

un spectacol sub cortina trasă

ca nu cumva vreun spectator

să-mi vada ochii seci de suflet

simt cum mă inghite scena

când desculţ printre stele încinse

caut lacrimi ale zeului

să-mi fac din ele colier

publicul oftează dureros

dacă aude zdrăngănitul coliviei

din care muza a fugit nebună

ca să danseze goală-n vise de poet

cu decorul atins de putregai

cu lumini arse şi un sufler mut

mă-ncurajez cu cel mai banal clişeu

„din viaţă scapă cine poate”

nu aştept aplauze si flori

dar oricum

the show must go on

just for the love of it

The worst is yet to come

înaintez prin viaţă

fie ca o boală molipsitoare

ori ca un glonţ rătăcit

sedimentez amintirile zilelor

în bolovani grei de râu

din care zidesc un jertfelnic

răstignit pe răscruci de drumuri

simt cum îmi atârnă picioarele

înspre toate căile neumblate

iar braţele larg deschise

ar cuprinde tot frumosul lumii

dar stau legate strâns

cu aţele subţiri ale destinului

căci nu există cuie

pentru ale mele palme

foamea de iubire

torturile zeului hazard

şi nici scuipaţii altora

nu îmi pot şterge de pe faţă

acelaşi surâs plin de nepăsare

îmi văd tăcut de drum

şi zâmbesc optimist

Nostalgie de toamnă

ascult tăcerea norilor

ca pe cel mai trist bocet

după nopţile de vară furtunoase

când îmi lăsam gândul să se dea

în leagăn legat cu fulgere

obosit

o să adorm la sânul toamnei

ameţit de vinul dulce din strugurii

zdrobiţi în picioare de toate fecioarele

care nu-mi sunt sortite

tu mă aşteaptă în primăvară

şi mă trezeşte cu un sărut

Trăgând cu ochiul la iubire

un eu abandonat demult

tremura ghemuit

în spatele uşilor ferecate

sub răceala florilor de brumă

până să te privească întâia oară

apoi

s-a transformat în păpuşă woodoo

şi-o vreme la mâna destinului

a fost străpuns de dorinţe

şi ars cu dor

după tortura plicticoasă

hazardul ca un copil răsfăţat

a abandonat iute jucăria stricată

în acelaşi colţ obscur unde a gasit-o

acum zace printre pagini scrise

c-un ac de îndoială rupt în piept

un stilet ascuţit de gândul hain

că nu ai fi putut vreodată să umpli

mai mult decât gaura cheii

din inima mea

dar tu mi-ai deschis sufletul

 

Asceză

fiecare pas îmi suna

ca şi suspinul pietrei de sub daltă

când ciopleam pustiul

pe acelaşi cerc de-o viaţă

ca să-mi delimitez temniţa

cerul mi-a sigilat celula

prăbuşindu-şi cupola serii

peste crestătura din stâncă

în care am jetfit orizontul

au mai căzut şapte îngeri

cu săbii crescute-n aripi

ei îmi păzesc izvoarele limpezi

de ochii tulburi care ar vrea

să-mi şteargă peştii de sub tălpi

Insomnie

îmi scald ochii buimaci în noapte

ea curge alene pe sub geamul meu

plină de lumini care înoată letargic

spre apele limpezi ale zorilor

mă bântuie fantoma trecutului

lăsând pe jos urme de amintire

dâre de resturi pline de putregai

ca să le mătur sub preşul uitării

din fumul de la lumânarea calmă

văd cum se încheagă chipul ei

c-o floare de hibiscus la ureche

vis frumos născut în nesomn

 se nasc pe cer dâre de fum şi pene

când îngeri în flăcări cad

tot mai aproape de cetatea mea

păcatul să-mi închidă-n  piatră

parfumul florilor de noapte ascunde

râuri de otravă existenţială

sub ropotul dorinţelor ascunse

oftez perturb concertul nocturn

abandonat ca o moară de vânt

trimit SOS-uri tornadelor din depărtări

căci mă animă doar o briză amăruie

desprinsă dintr-un evantai de tristeţi